Poarta Transilvaniei este deschisă vizitatorilor primului târg virtual de turism al României (18 – 21 februarie)
Cu o prezență constantă la edițiile derulate în anii trecuți, județul Bistrița-Năsăud s-a adaptat formatului Târgului virtual de Turism al României și prezintă 4 povești menite să-i convingă pe vizitatorii standului online, că e musai să descopere ”Locul unde începe povestea…”.
Astfel, Poarta Transilvaniei prezintă în fiecare zi a târgului, o poveste:
- joi, 18 februarie: Povestea Porții Transilvaniei, locul pe care-l poți numi pentru totdeauna, acasă
- vineri, 19 februarie: Povestea locurilor musai de vizitat
- sâmbătă, 20 februarie: Povestea drumului care unește • Via Transilvanica
- duminică, 21 februarie: Povestea Vinului în Mocănița Transilvaniei.
Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud este mereu deschisă și cei ce ne trec pragul vor fi întâmpinați de o zestre culturală prețioasă, vor admira peisajele de basm de-a lungul drumului care unește, se vor delecta cu gustul bucatelor tradiționale, cu licori magice și vinuri împărătești, vor descoperi creativitatea transpusă în produse meșteșugărești inedite și colorate, vor trăi tradițiile românești autentice, păstrate cu sfințenie în locuri în care timpul a încremenit, fascinat de mituri.
Județul nostru este reprezentat la Târgul de Turism al României, de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin ADI Turism Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Tășuleasa Social, Asociația Mocănița Transilvaniei, Asociația Produs în Bistrița-Năsăud și extensia Bistrița a Universității Babeș-Bolyai Cluj, specializarea Geografia Turismului.
Ediția virtuală a Târgului de Turism al României (TTRVirtual2021) este organizată de ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România.
Intră pe www.targuldeturism.ro în perioada 18 – 21 februarie, între orele 10:00 și 18:00 și vino-n Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud – Locul unde începe povestea… .