Autohtoni și migratori în zorii Epocii Medievale
Autohtoni și migratori în zorii Epocii Medievale ,,Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vizualizează memoria, oferă călăuzire și ne aduce știri din antichitate” Marcus Tullius Cicero Pornind de la această frumoasă și cuprinzătoare maximă (știri din antichitate – știri din vechime) poposim asupra câtorva aspecte din istoria acestui spațiu (românesc, transilvănean, local), referitoare la mișcările de populații care au condiționat în mare măsură evoluția acestui teritoriu în zorii epocii medievale. Pentru perioada de timp cuprinsă între secolul al IX-lea și al XII-lea, referitor la partea de est a continentului european, istoria se dovedește relativ dificil de reconstituit, baza documentară susținută de descoperirile din cercetarea arheologică fiind departe de a fi adus o imagine veridică asupra teritoriului și perioadei amintite. Dacă vestul și centrul continentului european, grație realizărilor aduse de Imperiul Carolingian, s-a bucurat de o relativă perioadă de liniște, prosperitate materială și spirituală, la care se adaugă încheierea perioadelor de migrație, estul continentului, teritoriul României de astăzi, Transilvania se confruntă încă câteva secole (IX-XIII) cu mari dificultăți aduse de migrațiile târzii (ungurii, pecenegii, uzii, cumanii), ceea ce a dus și la o întârziere apreciabilă în procesul de constituire a unor statalități feudale puternice. Privind retrospectiv la cele două realități ale continentului, una beneficiind de ceea ce istoria a numit ,,renașterea carolingiană”, cu toate înfățișările ei remarcabile, cealaltă aflată încă sub teroarea permanentă a populațiilor migratoare, se poate observa adâncirea decalajului de civilizație recognoscibil până în prezent. Astfel, starea de fapt este sintetizată în volumul trei al Istoriei Românilor dedicat genezei statelor feudale românești: ,,Migrația lor a provocat schimbări de ordin demografic și politic în teritoriile locuite de români, îndeosebi acolo unde a fost impusă dominația politico-militară a celor nou veniți..”. În același sens, atacurile prădalnice ale acestor populații migratoare – cumanii erau considerați cei mai războinici – cărora le fac greu față chiar statalități puternice precum Imperiul Bizantin, cnezatele rusești și Regatul ungar, înfruntarea lor din partea populației autohtone-românești era peste posibilitățile ei militare, ,,ceea ce a dus desigur la acceptarea prestațiilor tributare sau retragerea înspre ținuturile înalte apărate natural de păduri și de dealuri” (Ist. Românilor, Vol. III, pag. 271, Ed. Academiei, București, 2001). Pentru trecutul spațiului bistrițean și năsăudean, un proces din anul 1557 privitor la drepturile de posesiune a unor păduri în zona localităților Satul Nou și Petriș, deschide o mică fereastră în a cărei lumină putem întrezări câteva aspecte referitoare la cele prezentate mai sus, la autohtonii români, coloniștii germani (sași) și la popoarele migratoare. Astfel, în cadrul acestui proces este prezentat de către românii din satul Petriș un ,,document cu peceți” din anul 1366, privitor la dreptul de proprietate a lor asupra pădurilor din zona localității Cușma. Aici se face referire la faptul că sașii, așezați lângă satul românesc Petriș, au început să distrugă teritoriul și pădurea din Valea Cușmei, pe care ei ,,românii o stăpânesc de peste 1000 de ani și pe care ei și strămoșii lor le-au apărat cu sângele de-a lungul vremii”. Astfel, comisia de judecată recunoaște în mod oficial că pădurea din Valea Cușmei este de drept a românilor din satul Petriș ,,din vremuri străvechi”, ,,.. așa cum au fost statornicite lucrurile înainte de venirea hunilor ( sec V.) și întărite de căpeteniile lor”. Ancorarea drepturilor de proprietate în realități cu o vechime de o mie de ani și recunoașterea de către instanțele de judecată ale timpului a unor asemenea acte arată cât de complexă era viața din spațiul transilvănean la începuturile Evului Mediu. Datorită acestui document putem observa cum populația autohtonă românească își caută dreptatea în privința drepturilor de proprietate în fața sașilor cu ajutorul unui act care se înrădăcina în lumea năvălirilor de popoare barbare din perioada decăderii Imperiului Roman. Sperăm că cele câteva minute dedicate ,,..martorului care confirmă trecerea timpului..” să aducă cititorilor prosperitate sufletească.
Notă: document prezentat în revista Muzeului de Istorie, Bistrița, File de Istorie nr. IV , 1976, Teodor Ghițan, Un important document bistrițean de la 1366, p. 134-147.Menționăm ca demersul nostru de natură istoriografică este totuși doar o încercare de popularizare a istoriei locale în context național și european.Muzeograf, Virgil Mureșan
https://www.facebook.com/complexmuzeal.bistritanasaud/posts/2567696996864122
