Poarta Transilvanei

Pasca își are originea în masa de Paști a evreilor…

Pasca își are originea în masa de Paști a evreilor, amintind de hrana folosită de aceștia în pustiu, dar mai ales în azima (pâinea nesărată și nedospită). Pasca este însă dospită, cu sare în ea și făcută din grâu curat.

Această pâine specială reprezintă trupul lui Hristos, căci pâine dospită a servit Domnul la Cină. Din ajunul Paștelui se pregătește pâinea dospită, se taie în bucățele mici și se fac pachețele, aducându-se în biserică. Spre sfârșitul Liturghiei din noaptea de Paști, preotul citește o rugăciune a acestor pâini, le binecuvântează și le sfințește prin stropire cu aghiazmă, după ce aceste bucățelele, în prealabil, au fost stropite și cu vin.La sfârșitul slujbei se împart credincioșilor care gustă din ele, ducând și acasă. Din conținutul rugăciunii, destul de veche, rezultă că gustarea din această pâine îi face pe credincioși „părtașii binecuvântării lui Dumnezeu”, „alungă boalele și dă sănătate”, se spune în unele cărți populare din vechime.

_________Sursă text: Sim. Fl. Marian, „Sărbătorile la români”, Studiu etnografic, vol. II, Editura Fundației Culturale Române, Ediție îngrijită de Iordan Datcu, 1994Photo credit: Ioan ȘușcaPostare propusă de Alina Predescu – Referent de specialitate Serviciul Cultură Tradițională – Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

https://www.facebook.com/BNPoartaTransilvaniei/posts/283608073442433

Register

You don't have permission to register